Litigiul ca ultimă opțiune în practica lui Vladimir Naciu, Naciu & Asociații

În mediul comercial, litigiul are un efect dublu: poate rezolva o problemă, dar poate și să consume compania până la soluția finală. Timp, management, resurse interne, incertitudine, costuri care cresc prin dobânzi și penalități, contracte paralizate, relații comerciale deteriorate. De aceea, în multe situații, întrebarea corectă nu este „putem câștiga?”, ci merită să câștigăm pe această cale sau există o soluție mai predictibilă, cu expunere mai mică și rezultat mai rapid?

În practica Naciu & Asociații, litigiul este tratat ca instrument de rezervă, nu ca reflex. Abordarea urmărește controlul: stabilizare, analiză contractuală și probatorie, negociere construită ca un dosar și, doar dacă este necesar, litigiu cu direcție și disciplină procedurală. În această logică se înscrie și modul de lucru asociat cu Vladimir Naciu, unde conflictul este gestionat ca mecanism economic și juridic, nu ca emoție.

De ce litigiul nu este mereu cea mai bună soluție

Un proces comercial are două probleme structurale pentru companii:

nu controlezi complet timpul – termene, amânări, încărcare instanță, expertize;
costul total crește pe durata lui – accesorii, blocaje de cashflow, oportunități ratate, cost intern de management.

Chiar și când argumentul este bun, procesul poate deveni scump dacă între timp:

se activează garanții sau scadențe anticipate;
se blochează plăți și se tensionează cashflow-ul;
se degradează relația cu un partener strategic;
proiectul își pierde fereastra comercială.

De aceea, litigiul ca ultimă opțiune înseamnă să eviți să „plătești pentru timp”.

Etapa 1: stabilizarea – înainte să alegi instanța, oprești escaladarea

În conflicte comerciale sensibile, primul obiectiv este să nu lași disputa să îți prăbușească ritmul financiar și contractual. Stabilizarea începe cu un diagnostic rapid:

expunerea reală (principal + accesorii);
clauze care pot fi activate împotriva companiei (reziliere, garanții, scadență anticipată);
riscuri imediate (executare, poprire, blocaje de plăți);
documente-cheie care fixează realitatea;
termene contractuale/procedurale care nu pot fi ratate.

Această etapă îți păstrează opțiunile. Fără ea, intri în proces cu compania deja vulnerabilă.

Etapa 2: contractul și clauzele – conflictul se decide în definiții și termene

În Drept Comercial, multe dosare se câștigă înainte de instanță, prin claritate contractuală. O singură formulare poate muta riscul complet: condiții de recepție, termene de notificare, penalități, limitări de răspundere, jurisdicție.

Analiza orientată pe control urmărește:

ce obligații sunt certe și ce e contestabil;
ce scadențe sunt reale și ce scadențe sunt „forțate”;
cum se calculează dobânzile/penalitățile și unde există vulnerabilități;
ce documente confirmă livrarea/recepția și ce lipsuri există;
ce clauze permit suspendare, reziliere sau compensare.

Dacă această bază nu e clară, procesul devine scump și imprevizibil.

Etapa 3: probatoriu și cronologie – instanța nu „ghicește” realitatea

Companiile tind să creadă că „se știe” cum au stat lucrurile. Instanța lucrează cu probe. În business, proba înseamnă: contracte, anexe, recepții, corespondență, calcule.

Un dosar solid are o cronologie curată:

ce s-a livrat și când;
ce s-a acceptat și când;
ce s-a plătit și când;
ce s-a notificat și în ce formă;
ce a fost refuzat și pe ce temei.

Când cronologia este completă, partea adversă pierde spațiul de interpretare. Iar interpretarea este combustibilul litigiului.

Etapa 4: negocierea – tranzacția bună e mai puternică decât un proces lung

În multe cazuri, soluția optimă este tranzacția: recuperare rapidă, eșalonare, restructurare, închidere de pretenții. Dar tranzacția trebuie construită ca un dosar, nu ca o promisiune.

Negocierea eficientă înseamnă:

obiective clare (recuperare, limitare, continuitate);
poziție dovedită, nu doar „argumentată”;
calendar controlat (plăți, termene, confirmări);
consecințe clare la neexecutare;
închidere completă (fără „resturi” juridice care reapar).

Paradoxal, cea mai bună negociere apare când ești pregătit să continui în instanță, dar alegi să închizi pentru că e mai eficient economic.

Când devine litigiul inevitabil (și cum îl conduci fără risipă)

Litigiul devine ultima opțiune atunci când:

partea adversă nu negociază în parametri rezonabili;
există risc de executare sau măsuri agresive și trebuie răspuns ferm;
miza cere efect juridic pe care doar instanța îl poate produce;
tranzacția ar crea un precedent periculos sau ar lăsa compania expusă.

Chiar și atunci, litigiul orientat pe control înseamnă:

cereri formulate cu obiectiv practic;
probatoriu selectat;
calendar gestionat preventiv;
protecția cashflow-ului și a contractelor pe parcurs;
coerență de la primul act până la final.

Litigiul „fără direcție” e scump. Litigiul „cu direcție” produce efect.

Cinci întrebări care arată dacă procesul e ultimă opțiune sau reflex

1) Ce risc crește cel mai repede?
Dobânzi, penalități, blocaje de cashflow, garanții, executare.

2) Care e documentul care poate închide discuția?
Contract, anexă, recepție, notificare, confirmare, calcul.

3) Ce trebuie să rămână funcțional indiferent de conflict?
Cashflow, contracte-cheie, acces la finanțare, reputație.

4) Ce rezultat vrei în 30–60 de zile?
Deblocare, plafonare cost, recuperare, oprire escaladare. Dacă procesul nu livrează asta, poate nu e prima alegere.

5) Dacă semnezi o tranzacție, închizi tot sau doar amâni?
Tranzacția bună stinge riscul. Cea slabă îl mută.

Litigiul nu e strategie. Strategia decide dacă litigiul merită

Un conflict comercial se gestionează cu structură: stabilizare, analiză contractuală, probatoriu, negociere și litigiu doar când produce efect juridic real. Asta înseamnă să nu lași disputa să îți consume compania până la soluția finală.

Pentru solicitări și programări: [email protected] | 0771291605. Dacă ai nevoie de sprijin în zona de Vladimir Naciu și o abordare în Drept Comercial orientată pe control, protecție și eficiență, Naciu & Asociații poate fi cadrul potrivit pentru un dosar condus cu direcție, nu trăit din reacții.